Alexandru Marinete

Figura feminină este construită din planuri curbe și muchii tăiate cu precizie. Capul se închide într-un arc, corpul se strânge pe verticală, iar lumina alunecă pe fațetele lustruite ale marmurei albe, marcând fiecare schimbare de direcție. Muza nu este un portret, ci o prezență: o formă care păstrează din corp doar ritmul și tensiunea.

Lucrarea poartă numele zeiței germanice a primăverii și a luminii care revine. Un corp feminin se apleacă sub o boltă de marmură, iar golul dintre ele lasă lumina să treacă prin sculptură. Forma pare surprinsă în clipa dinaintea mișcării, când ceea ce este strâns se pregătește să se deschidă.

O formă alungită se ridică dintr-o bază tăiată în unghiuri ascuțite, ca un gât sau o aripă întinsă spre cer. Marmura albă, străbătută de vine gri, este lustruită până când greutatea pare să dispară. Lucrarea face parte din seria Păsări, în care Alexandru Marinete caută în piatră, material greu și static, senzația zborului.

Cea mai veche dintre lucrările lui Alexandru din selecție. Un tors feminin așezat este cuprins de o formă înaltă, arcuită, care îl protejează și îl încadrează. Volumele pline ale corpului răspund planurilor drepte ale ramei de piatră. Între ele rămân goluri prin care privirea trece dintr-o parte în alta, iar sculptura se schimbă odată cu poziția privitorului.

Lucrarea îi aparține lui Constantin Marinete, tatăl și primul maestru al lui Alexandru. Face parte din seria Scara la cer, care dă titlul și albumului monografic dedicat sculptorului în 2015. Un bloc vertical de piatră este străpuns de trepte regulate, prin care trece lumina. Scara nu duce spre un loc anume: este un semn al urcușului, construit din repetiție și ritm.

A doua lucrare a lui Constantin Marinete din seria Scara la cer. Aici scara devine o lespede cu vârful rotunjit, crestată ritmic pe ambele laturi. Treptele nu mai sunt goluri, ci tăieturi care împart piatra în segmente suprapuse, ca niște vertebre. Suprafața aspră, lăsată aproape de starea brută, păstrează urmele lucrului și ale timpului.

În lucrarea lui Constantin Marinete, silueta în trepte se îngustează spre vârf, iar piatra este străpunsă de două șiruri de deschideri, așezate unul lângă altul. Cuplul nu este reprezentat prin figuri, ci printr-o structură comună în care două ritmuri paralele urcă împreună. Tema scării și a urcușului continuă aici în alt registru.

Un oval de travertin, sculptat de Constantin Marinete, este despicat pe verticală în două jumătăți, fiecare străpunsă de o deschidere îngustă. Cele două părți pornesc din aceeași bază și se despart spre vârf, fără să se îndepărteze una de alta. Alături de lucrările fiului, sculptura poate fi citită ca imagine a relației dintre tată și fiu.